Cuvântul Rectorului – prof. dr. Leonard Azamfirei
Localizată în mijlocul Transilvaniei și având o tradiție de 75 de ani de învățământ medico-farmaceutic, Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș s-a redimensionat în plan academic în urma fuziunii, în anul 2018, cu Universitatea „Petru Maior”, o altă instituție universitară de prestigiu a urbei mureșene. În urma fuziunii, universitatea rezultată a căpătat o nouă configurație, derulând în prezent, în cadrul celor șapte facultăți ale sale, programe de studii la nivel de licență, de masterat, precum și studii doctorale și postuniversitare.
România are numeroase universități publice și private, fiecare dintre ele aducând valoare științifică și educațională. Între toate acestea, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș este diferită și unică, motiv pentru care moto-ul de dezvoltare instituțională pe care și l-a asumat și care o reprezintă cel mai bine este: E Pluribus Unum – Dintre multe, Una!


Universitatea de Medicină. Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade” din Târgu Mureș a fost înființată în anul 1945 și reprezintă o universitate multidisciplinară de învățământ superior de stat și de cercetare. Având 35 de programe de studii de licență și peste 10.000 de studenți, universitatea are un statut înalt multicultural și multilingvistic.
Universitatea pune la dispoziția studenților o bază materială generoasă și modernă prin laboratoare, săli de curs, amfiteatre, Centrul de Simulare și Abilități Practice, precum și o bază științifică adecvată prin Biblioteca Universității care permite inclusiv accesul on-line la baze de date internaționale, cu informații știintifice de ultimă oră. Prin toate acestea universitatea creează un mediu propice dezvoltării profesionale și personale a studenților.